Pentru mine sa scriu despre ceea ce gandesc este exact ca si defragmentarea unui hard. Exista milioane de informatii asezate aiurea, care imi ingreuneaza procesul gandirii, dar daca incep sa le asez pe hartie e ca si cum mi-as regrupa neuronii astfel incat sa imi fie mai usor sa procesez milioanele de ganduri. Sper ca la sfarsitul fiecarei pagini sa fiu defragmentata macar putin, pentru ca altfel mintea mea o sa ruleze la nesfarsit o serie de intrebari la care nu o sa le gaseasca niciodata raspunsul.
Dragelor, avand in vedere ca am nevoie serioasa de "girl-talk", va rog sa veniti cu comentarii si sa impartasiti experientele voastre. Poate atunci nu ma voi mai simti asa debusolata si de ce sa nu o zic... singura.
Nu e ca si cum nu as avea prietene, dimpotriva, sunt multe si dragute si simpatice, doar ca timpul cu fetele e mult mai limitat de cat era acum cativa ani. Atunci cand ma vad cu ele incerc pe cat posibil sa savurez momentul si nu sa ma plang de trairile mele interioare si intrebarile existentiale care ma macina.
De aceea mi s-a parut ca varianta unui blog este mult mai simpla si mai convenabila. Eu scriu cand simt nevoia, iar voi cititi atunci cand sunteti intr-o stare care rezoneaza cu a mea. Astfel ne sustinem una pe cealalta fara sa fim in acelasi loc si in aceeasi stare sufleteasca in acelasi timp. Simplu, nu?
Si asa de inceput vreau sa va recomand o melondie care imi place enorm:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu